A doua înfrângere consecutivă pentru CS Universitatea

14 octombrie 2012 15:330 comments

CSU UNIVERSITATEA ALBA IULIA – CSM SATU MARE, 63-78
Sportivele de la CS Universitatea nu s-au regăsit după înfrângerea de la Arad şi nu au convins nici în partida de acasă, cu CSM Satu Mare. Echipa lui Dan Fleşeriu s-a impus la Alba Iulia cu scorul de 61-76 (pe sferturi 16-16, 18-24, 11-19 şi 18-19).
CS Universitatea nu s-a regăsit în primul sfert pe care l-a încheiat la egalitate 16-16 cu echipa din Satu Mare. În sfertul secund (18-24), echipa pregătită de Dan Fleşeriu s-a distanţat şi la pauza mare vizitatoarele au intrat cu un avantaj de şase puncte, scorul fiind 34-40.
Nici sfertul trei nu a adus noutăţi, echipa din Satu Mare fiind cea care a controlat jocul ş a încheiat sfertul trei la 14 puncte diferenţă, pe tabelă scriind 45-59.
Sătmărencele au ţinut echipa din Alba Iulia la distanţă de 10 puncte, aproape pe toată durata ultimului sfert.
Pentru CSU Alba Iulia au marcat: Amanda Thompson 21, Tereza Brantlova 14, Becca Tobin 15, Jovana Vukoje 5, Alexandra AUiuiu, Katya Abramzon, (ultimele două 3 puncte) Zenta Melnik 2.

Prea mici pentru un război aşa mare?

Echipa din Alba Iulia a pierdut al doilea joc important din acest sezon competiţional, iar prestaţia fetelor lui Bilek nu dă speranţe prea mari pentru disputa de la Arad.
Cea mai mare problemă este însă dată de obiectivul îndrăzneţ şi mai exact clasarea pe locurile 1-4, iar prestaţia echipei nu dă senzaţia că echipa ar fi mai puternică decât sezonul trecut. Chiar şi aşa, fanii albaiulieni visau la o medalie, dar după astfel de prestaţii e greu de crezut că am putea face faţă duelurilor cu CSM Târgovişte, CSM Satu Mare sau ICIM Arad.

Gruppo Arsberg a contestat vehement arbitrajul

Fanii echipei CSU Alba Iulia au contestat prestaţia brigăzii de arbitri. Aceştia au scandat împotriva celor doi arbitri, iar huiduielile şi fluierăturile nu au lipsit. Nici la Târgovişte, suporterii nu s-au declarat prea încântaţi de arbitraj.
Din cauza scandărilor la adresa arbitrilor, fanii echipei din Alba Iulia au fost la un pas de a fi evacuaţi din sală.

Tomas Bilek, după înfrângere: „E greu să comentezi după un meci ca acesta. Eu cred că echipa a fost obosită”

Tehnicianul Tomas Bilek şi-a găsit cu greu cuvintele după eşecul cu CSM Satu Mare. Acesta a pus evoluţia modestă a fetelor pe seama unei stări de oboseală, după deplasarea de la Târgovişte.
„E greu să comentezi după un meci ca acesta. Eu cred că echipa a fost obosită după deplasarea de la Târgovişte. Am încercat să schimb defensiva, să schimb orice, dar a fost greu. Am simţit echipa uşor obosită”, a declarat Tomas Bilek, antrenor principal CS Universitatea Alba Iulia.
Deşi înfrângerea a venit pe fondul unei prestaţii modeste, rectorul Daniel Breaz nu a intrat în panică. Acesta spune că obiectivul baschetbalistelor nu este periclitat de cele două înfrângeri.
„A fost un meci greu, cu o echipă foarte bună. E şi normal, atunci când întâlneşti un adversar foarte bun, nu poţi să evoluezi la cei mai buni parametri, dar aşteptăm ca echipa să-şi revină şi să facem meciuri bune şi cu echipele puternice din campionat. Astăzi, echipa nu a jucat foarte bine, sunt şi meciuri bune şi meciuri mai puţin bune. Nu înseamnă că, dacă am pierdut un meci, s-a terminat campionatul şi ne-am pierdut încrederea şi obiectivul nu mai e de atins”, a adăugat Daniel Breaz, rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Luni, formaţia din Alba Iulia se va deplasa la Arad, pentru partida cu ICIM.

Cătălin Crăciun

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com